Despre noi

Obiectivele Centrului Cultural „Mihai Eminescu” şi strategia sa culturală au fost, încă de la început, bine definite, dar întotdeauna am adaptat aceste planuri la nevoile mereu în schimbare ale unei societăţi ce îşi fundamentează o nouă viziune asupra diferitelor aspecte ale vieţii.
Dorim să păstrăm vie spiritualitatea neamului nostru prin conservarea şi punerea în valoare a adevăratelor tradiţii româneşti, valori unice şi milenare: obiceiuri, oameni, case şi obiecte, mitologie românească.
Generaţiilor tinere le oferim cadouri sub formă de spectacole în parcurile din Sectorul 2 al Capitalei, precum şi alternative pentru petrecerea timpului liber. Promovăm literatura şi arta tradiţionale, stimulăm potenţialul creator şi artistic al tinerilor.
Respectăm şi promovăm valorile naţionale şi ne-am înscris în eforturile comune de integrare ale acestora în contextul european. Am arătat mereu deschidere şi interes pentru comunicarea culturală, participarea instituţiei noastre la numeroase evenimente internaţionale sau cu participare internaţională fiind un exemplu în acest sens şi o şansă de afirmare a culturii şi a valorilor naţionale.
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi!